
În Republica Moldova, sistemul de control în sectorul agroalimentar va fi armonizat cu practicile UE.
Acest lucru este stipulat în proiectul de lege privind controlul oficial în sectorul agroalimentar, pe care Parlamentul l-a adoptat în prima lectură. Documentul, elaborat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, are drept scop crearea unui cadru normativ pentru îmbunătățirea protecției sănătății umane, a sănătății animalelor, a siguranței alimentelor și a furajelor. Totodată, proiectul de lege armonizează legislația națională cu cea a UE în domeniul siguranței alimentelor, politicilor sanitare și fitosanitare, în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu UE. Documentul reglementează controlul oficial al animalelor, plantelor și mărfurilor importate în Republica Moldova din alte țări, în scopul protejării sănătății umane, animale și vegetale. Proiectul de lege conține, de asemenea, un set de norme menite să prevină riscurile care pot fi create de organismele modificate genetic sau de produsele fitosanitare. Prevederile documentului vizează întregul lanț agroalimentar, de la producerea, comercializarea și exportul produselor animaliere. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentară (ANSA) va fi organismul responsabil cu organizarea și efectuarea controalelor oficiale în sectorul agroalimentar. // 10.11.2023 - InfoMarket.