Materialele sectiunii

Președintele Moldovei, Maia Sandu, a înaintat-o repetat pe Natalia Gavrilița în calitate de candidat la funcția de prim-ministru.

Președintele Moldovei, Maia Sandu, a înaintat-o repetat pe Natalia Gavrilița în calitate de candidat la funcția de prim-ministru.

Șeful statului a anunțat acest lucru după finalizarea unei noi runde de consultări politice cu fracțiunile parlamentare. Maia Sandu a spus că a primit o scrisoare cu propunerea de a o înainta pe Mariana Durleșteanu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, care a fost semnată de 54 de parlamentari. În același timp, așa cum a remarcat Maia Sandu, acest document conține și semnături ale unor persoane în raport cu care există dubii că și-ar fi exprimat voința liber, întrucât printre acestea se află persoane care au fost răpite, au fost ținute ostatice sau au fost implicate în „furtul miliardului”. Există, de asemenea, deputați care au schimbat mai multe partide și grupuri parlamentare și împotriva cărora există suspiciuni rezonabile de corupție și presiune externă. "În aceste condiţii am decis să o înaintez la funcţia de candidat pentru funcţia de prim-ministru pe Natalia Gavriliţa și i-am solicitat să formeze o echipă guvernamentală și să pregătească un program de activitate ca să-l prezinte repetat Parlamentului”, - a menționat Maia Sandu. // 11.02.2021 - InfoMarket.

Noutați dupa tema