
Un consorțiu de companii franceze va implementa un proiect de modernizare a căii ferate Chișinău-Ungheni, noile companii franceze planifică investiții în domeniile turism și distribuție în Moldova, iar filiala Proparco va acorda împrumut pentru micro-creditarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Despre aceasta se vorbește în declarația comună a ministrului Afacerilor Externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, și viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Moldovei, Nicu Popescu, după întrevederea oficialilor la Chișinău. În document, părțile au menționat că sunt mulțumite de decizia Agenției Franceze de Dezvoltare cu privire la operarea în Moldova, ceea va consolida contribuția franceză în implementarea politicilor publice și dezvoltării durabile în trei sectoare: reîmpădurirea și irigarea, aprovizionarea cu apă și canalizarea, energia (interconectarea rețelelor electrice și asigurarea eficienței energetice a clădirilor). Este planificat ca Agenția Franceză de Dezvoltare va organiza o misiune de identificare a proiectelor în luna septembrie, iar studiile de fezabilitate vor începe în curând. Este menționat că, Proparco, o filială a Agenției Franceze de Dezvoltare, se pregătește să acorde un împrumut în acest an unei instituții moldovenești specializate în microcredite pentru întreprinderile mici și mijlocii. În declarația este menționat că Franța își reafirmă sprijinul său pentru agenda de reforme propusă de noul Guvern moldovenesc, iar Agenția „Expertise France” va continua să participe activ la acțiunea UE (Echipa Europa) întru susținerea reformei justiției. În curând, un expert francez de nivel înalt va fi detașat în cadrul administrației prezidențiale a Moldovei. De asemenea, șefii MAE ai Moldovei și Franței au salutat, în declarația comună, angajamentul de cooperare între Înalta Autoritate franceză pentru transparența vieții publice (HATVP) și Agenția Națională pentru Integritate din Moldova, precum și vizita directorului Agenției Franceze Anticorupție în scopul realizării unei misiuni tehnice în Moldova, preconizată pentru luna viitoare. Părțile au salutat, de asemenea, angajamentul Franței, în comun cu ONG-urile moldovenești, pentru susținerea libertății presei prin implementarea programelor de formare a jurnaliștilor moldoveni care se focusează pe lupta împotriva dezinformării. Șefii MAE ai Moldovei și Franței au confirmat atașamentul privind predarea limbii franceze în Moldova, țară membră a Organizației Internaționale a Francofoniei, și oferirea unui nou impuls educației bilingve francofone în Moldova. În același timp, Franța își reafirmă sprijinul său deplin pentru stabilitatea Moldovei, consolidarea statului de drept, lupta împotriva corupției și consolidarea democrației, transformările benefice stabilității europene și necesare implementării Acordului de Asociere între Moldova și Uniunea Europeană. // 02.09.2021 – InfoMarket.