Materialele sectiunii

Republica Moldova și Ucraina au semnat un protocol privind organizarea controlului comun la punctul de control feroviar ”Serpniovo-1-Basarabeasca” pe teritoriul Republicii Moldova.

Republica Moldova și Ucraina au semnat un protocol privind organizarea controlului comun la punctul de control feroviar ”Serpniovo-1-Basarabeasca” pe teritoriul Republicii Moldova.

Acest punct de control se află pe tronsonul de cale ferată Berezino-Basarabeasca, reabilitat în 2022, iar protocolul de organizare a controlului comun a fost semnat în 22 martie de către Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră a Moldovei cu Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei și Serviciul Fiscal de Stat al Ucrainei. Directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan, a subliniat că Republica Moldova și Ucraina semnează în premieră un Protocol cu privire la organizarea controlului comun într-un punct de trecere pe cale ferată, ceea ce semnifică un pas important în dezvoltarea cooperării între autoritățile vamale și de frontieră ale ambelor state. La rândul său, șeful Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, Rosian Vasiloi, a menționat că, controlul în comun înseamnă o abordare modernă, europeană a securității frontierei comune, cu accent pe fluidizarea procesului de traversare a frontierei și accelerarea, interconectarea și aprofundarea proceselor economice. A fost subliniat că lansarea controlului comun feroviar are drept scop consolidarea cooperării la frontiera moldo-ucraineană, care va contribui la diversificarea căilor de transportare a mărfurilor cu Ucraina, asigurarea accesului Republicii Moldova la principalele rute regionale de transportare a combustibililor de diferit gen, dar și a exportului de cereale din Ucraina. Importantă este și contribuția semnificativă asupra dezvoltării dialogului bilateral pe linia de securitate a frontierei comune, ordinii publice, a bunăstării economice a ambelor state și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate. De punctat că activitatea este parte a inițiativei Uniunii Europene - solidarity lines, menirea căreia este să asigure circulația de mărfuri în și spre Ucraina. Data începerii controlului comun se va stabili, de comun acord, de către conducerea punctului de trecere. Protocolul semnat este un instrument de realizare a prevederilor Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de miniștri al Ucrainei privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, din 6 octombrie 2017. În prezent, controlul comun la frontiera moldo-ucraineană este desfășurat în șase puncte de trecere a frontierei rutiere, în unul fiind temporar suspendat, pe segmentul transnistrean – Pervomaisc-Cuciurgan. Tronsonul Berezino-Basarabeasca, abandonat de mulți ani, a fost restabilit încă din vara anului 2022, dar încă nu a fost posibilă lansarea curselor feroviare regulate din cauza lipsei punctului de control necesar, a cărui deschidere a fost amânată de mai multe ori. Anterior, a fost anunțat că, datorită punerii în funcțiune a tronsonului Berezino-Basarabeasca, Republica Moldova va putea exporta și importa mărfuri pe calea ferată prin portul dunărean Izmail din Ucraina, ocolind regiunea transnistreană. Pentru Ucraina, acest punct de control este important, în primul rând, pentru transportul cerealelor. // 22.03.2023 - InfoMarket

Noutați dupa tema