BNM: Până în iunie 2027, Banca Națională va adopta și implementa un cadru de reglementare pentru criptoactive și furnizorii de servicii de active virtuale, armonizat cu legislația europeană (Regulamentul MiCA)
Declarația a fost făcută de Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, în cadrul evenimentului „Bucharest Leaders' Summit: A roadmap to the future”, desfășurat la București în perioada 3 – 21 noiembrie 2025. Evenimentul, care reprezintă o platformă de dezbateri de proiecte, idei și experiențe, dar și soluții inovatoare pentru un viitor sigur și durabil a reunit reprezentanți ai instituțiilor de stat din România, ambasadori și personalități din sectorul financiar – bancar. În intervenția sa, guvernatoarea a accentuat parcursul ferm al Republicii Moldova către Uniunea Europeană și rolul-cheie al BNM de catalizator al transformării economice și financiare a țării. „Pentru cetățenii Republicii Moldova, drumul european nu este doar o alegere politică, ci o alegere a viitorului pentru noile generații - prosperitate, democrație și pace. Integrarea europeană nu este doar un proces politic, este o transformare profundă a infrastructurii economice și financiare a țării”, a declarat Anca Dragu. Guvernatoarea BNM a evidențiat schimbarea structurală a economiei Republicii Moldova - de la o dependență majoră de agricultură în 2001 (un sfert din PIB), la o structură diversificată în prezent, cu servicii care ating 58% din PIB și o contribuție notabilă a sectorului IT, de circa 8%. De asemenea, doamna Anca Dragu a menționat că BNM se află în prima linie a reformelor, având responsabilități concrete în implementarea Agendei de Reformă în contextul integrării europene: reglementarea Cripto-Activitatilor: Până în iunie 2027, BNM va adopta și implementa un cadru de reglementare pentru activele cripto și furnizorii de servicii de active virtuale, aliniat la legislația europeană (Regulamentul MiCA); dezvoltarea Sectorului Privat: Până în decembrie 2026, vor fi implementate acțiuni pentru creșterea transparenței și calității datelor gestionate de birourile de credit; modernizarea: Infrastructura Financiară și Plăți: Lansarea sistemului MIA Plăți Instant în 2024 a revoluționat transferurile bancare; aderarea la SEPA: (Spațiul Unic de Plăți în Euro): Din 6 octombrie 2025 Moldova a devenit parte operațională în spațiul european de plăți, generând economii anuale estimate la peste 20 de milioane de euro; un indicator major al digitalizării: În primul trimestru al anului 2025, valoarea plăților fără numerar a depășit, în premieră, retragerile de numerar. Guvernatoarea băncii centrale a evidențiat că Banca Națională a Moldovei, alături de obiectivul de menținere a stabilității financiare, are un rol activ în facilitarea transformării economice și sociale a Republicii Moldova. Un exemplu elocvent este dezvoltarea primei Strategii Naționale de Incluziune Financiară, un proiect de cooperare interinstituțională ce urmează a fi implementat la jumătatea anului viitor.//03.11.2025 – InfoMarket







