
Inflaţia nu se dă bătută în marile economii europene
Inflaţia din Germania a accelerat pentru a doua lună, evidenţiind dificultatea misiunii Băncii Centrale Europene de a-şi atinge ţinta de 2%, scrie Bloomberg.
Preţurile de consum au avansat cu 2,8% în mai în termeni anuali, comparativ cu 2,4% şi peste media estimărilor economiştilor incluşi într-un sondaj Bloomberg, de 2,7%.
Avansul a fost determinat în mare măsură de efecte de bază având legătură cu introducerea abonamentului ieftin pentru transport, care a împins preţurile în jos cu 12 luni în urmă.
Biroul de statistică german Destatis a publicat de asemenea date ce sugerează că salariile sunt de asemenea în creştere după o perioadă de inflaţie mai ridicată în ultimii aproximativ doi ani.
Salariile au urcat cu 6,4% în termeni nominali şi 3,8% după ajustare la inflaţie, cea mai ridicată rată din 2008.
Acest lucru poate împinge preţurile de consum înapoi pe creştere, a avertizat Jorg Kramer, economist-şef la Commerzbank, potrivit Deutsche Welle.
„Problema inflaţiei este departe de a fi soluţionată“, a arătat acesta.
Inflaţia din Spania a accelerat pentru a treia lună după ce retragerea susţinerii guvernamentale menite să ţină sub control criza energiei a continuat să împingă preţurile în sus.
Cifra pe mai a atins 3,8% faţă de anul trecut, comparativ cu 3,4% în aprilie şi uşor peste media estimărilor de 3,7% ale economiştilor chestionaţi de Bloomberg.
Inflaţia de bază a urcat la 3% de la 2,9%.
Aceste date privind inflaţia nu vor descuraja probabil strategii BCE de la a reduce costurile de finanţare pe 6 iunie pentru prima dată de la lansarea unei serii fără precedent de majorări, dar i-ar putea face pe aceştia mai prudenţi cu privire la mişcările ulterioare.
Isabel Schnabel, membră a consiliului executiv al băncii şi preşedintele Bundesbank Joachim Nagel au avertizat recent cu privire la relaxarea prea rapidă a politicii monetare. Alţi strategi BCE, însă, ca Francois Villeroy de Galhau, au declarat că scenariul unei noi reduceri de dobânzi în iulie nu ar trebui eliminat.
Şi în Polonia, cea mai mare economie din estul Europei, inflaţia a crescut în mai, potrivit unei estimări preliminare, relatează Polskie Radio.
Aceasta s-a situat la 2,5% în termeni anuali în mai, comparativ cu 2,4% în aprilie şi 2% în martie. Totuşi, cifra pe mai este cu 0,3% mai scăzută decât cea anticipată de economiştii chestionaţi de agenţia de ştiri PAP.
Analiştii ING previzionează că inflaţia poloneză va continua să crească în trimestrele următoare, lăsând băncii centrale a ţării spaţiu restrâns pentru începerea ciclului de relaxare a politicii monetare.
Aceştia se aşteaptă ca dobânzile să rămână neschimbate în acest an, fiind posibil ca reduceri de dobânzi să nu fie operate mai devreme de mijlocul anului viitor.
zf.ro