Un studiu publicat în revista Nature arată că leagănul civilizației a fost pe malurile unui fluviu format cu milioane de ani în urmă
Uruk, prima metropolă a lumii și locul de naștere al limbajului scris, a fost alimentată de apele fluviului Eufrat, la fel ca Babilonul, cel mai măreț oraș al Mesopotamiei antice. Câmpia fertilă dintre Eufrat și cursul său însoțitor, fluviul Tigru, a reprezentat unul dintre leagănele civilizației umane, relatează vineri Reuters.
Cercetătorii au reușit acum să descifreze modul în care s-a format pentru prima dată Eufratul, privind mult mai departe în trecut decât epoca acestor mari centre urbane apărute cu doar câteva milenii în urmă.
Folosind imagistica seismică pentru a face lumină asupra sedimentelor îngropate, precum și alte date, oamenii de știință au concluzionat că Eufratul s-a născut între 3,6 milioane și 1,6 milioane de ani în urmă, atunci când două sisteme fluviale mai vechi s-au unit ca urmare a activității tectonice din Munții Taurus, aflați în partea sudică a Turciei de astăzi.
Eufratul, cel mai lung fluviu din Asia de Sud-Vest, se întinde pe aproximativ 2.800 de kilometri, izvorând din Turcia și traversând Siria și Irakul înainte de a se vărsa în Golf. Printre orașele actuale situate pe malurile Eufratului se numără Birecik în Turcia, Raqqa în Siria și Ramadi, Fallujah și Nasiriyah în Irak. Printre orașele antice aflate pe cursul Eufratului se numărau, de asemenea, Ur și Mari.
Formarea fluviului Eufrat a fost o enigmă pentru cercetători
Deși Eufratul a modelat de mult timp geologia regiunii, momentul apariției sale și evoluția traseului său actual au rămas enigmatice. Cercetătorii au afirmat că descifrarea istoriei fluviului este importantă pentru înțelegerea etapelor esențiale din cultura umană – în agricultură, scriere, dezvoltare urbană și alte domenii – care au avut loc pe câmpiile sale inundabile.
Geologi care utilizau date seismice din subsol în încercarea de a identifica posibile rezerve de gaze sub Marea Mediterană au observat structuri îngropate asemănătoare unor canale, datând din urmă cu peste 5 milioane de ani, când mari porțiuni ale mării se secaseră, un episod cunoscut sub numele de criza messiniană.
Ei au stabilit că două râuri distincte – predecesoarele actualelor râuri Karasu și Murat din Turcia – traversau o regiune care se întindea peste Turcia și Siria și se vărsau în bazinul mediteranean.
Oamenii de știință cred că activitatea tectonică din această regiune predispusă la cutremure a determinat predecesorul râului Murat să își devieze cursul către Golf, iar predecesorul râului Karasu să i se alăture ulterior. Potrivit lor, astfel s-a format un singur sistem fluvial puternic, care avea să devină Eufratul.
O descoperire făcută folosind imagistica seismică
Un instrument esențial folosit de cercetători a fost imagistica seismică, o tehnică ce creează hărți detaliate bidimensionale și tridimensionale ale subsolului terestru prin înregistrarea modului în care undele sonore se propagă și se reflectă în straturile de rocă aflate în adâncime.
Cu ajutorul imagisticii seismice au fost detectate structurile care reprezentau vechi albii fluviale, ascunse sub fundul mării.
„Această tehnologie este echivalentul utilizării ecografiei pentru a obține imagini detaliate ale unui bebeluș aflat în dezvoltare sau ale unui genunchi afectat de artrită, însă în acest caz o folosim pentru a vizualiza pietriș, nisip, nămol, calcar și sare îngropate, care au fost compactate și transformate în rocă”, a explicat pentru Reuters geofizicianul Simon Lang de la Universitatea Australiei de Vest, unul dintre autorii studiului publicat în revista Nature Geoscience.
Râurile preistorice aveau debite mai mari decât Tigrul și Eufratul
Prin modelarea structurilor subterane, cercetătorii au stabilit că aceste două râuri antice aveau debite mai mari decât cele ale Nilului și ale sistemului Tigru-Eufrat din prezent.
„Însă, la un moment dat, ele au fost separate de sectoarele inferioare vestice ale văilor lor și s-au unit pentru a forma ceea ce este astăzi fluviul Eufrat. Iar acel «cumva» a fost, desigur, activitatea tectonică din Anatolia de Est”, afirmă Lang.
„Astăzi, apele Eufratului și ale Tigrului se unesc în apropiere de Basra pentru a forma o deltă uriașă la capătul Golfului Persic. Ele au umplut o mare parte din câmpia mesopotamiană pe care s-a dezvoltat agricultura timpurie, inclusiv primele orașe-stat și scrierea cuneiformă, atât de importantă pentru dezvoltarea timpurie a omenirii”, a afirmat Lang.
El subliniază că inclusiv cele mai impunătoare fluvii pot fi deviate sau modificate de evenimente geologice dramatice.
„Cel mai mare fluviu de pe planetă – Amazonul – curgea odinioară spre vest, către teritoriile actuale ale Columbiei și Peru, îndreptându-se către vechea sa coastă deltaică de la Oceanul Pacific, înainte de ridicarea Anzilor”, explică acesta.
„Pe măsură ce Anzii s-au înălțat prin ample procese tectonice, toate vechile brațe secundare și-au inversat direcția de curgere de-a lungul a milioane de ani, iar astăzi Amazonul se varsă în Oceanul Atlantic”, a explicat Lang.
hotnews.ro
