
Serviciul Vamal îi îndeamnă pe transportatorii de colete neînsoțite să respecte legislația europeană și să nu transporte mărfuri interzise.
Acest anunț a fost făcut de Serviciul Vamal al Republicii Moldova în contextul indignării transportatorilor rutieri care au fost supuși unui control amănunțit din partea vameșilor români și a interdicției de a transporta colete la punctul de control Albița. Potrivit informațiilor obținute de la omologii din România, acțiunile de control sunt desfășurate în scopul prevenirii și neadmiterii transportării bunurilor și mărfurilor interzise conform legislației UE. Pornind de la cele relatate supra, Serviciul Vamal intervine cu recomandări către transportatorii de bagaje neînsoțite: să respecte prevederile legislației UE și anume să nu admită transportarea produselor alimentare ce nu se permit (produse lactate, carne, ouă, etc.), să respecte limita cantitativă la produsele permise, dar și să nu transporte mărfuri și bunuri prohibite (arme, droguri, explozive, etc.). Serviciul Vamal menționează, că identificarea mărfurilor și bunurilor interzise, în rezultat presupun creșterea timpilor de control și sancționarea persoanelor implicate în procesul de transportare. Astfel, ServiciulVamal recomandă consultarea în prealabil a cerințelor ce urmează a fi respectate la transportarea bunurilor în momentul traversării frontierei spre Uniunea Europeană - https://bit.ly/3ZQtBhI. De asemenea, SV a avertizat operatorii economici și persoanele fizice că, în perioada 9 martie (ora 18.00) - 13 martie (ora 12.00), sistemul informatic integrat al Serviciului Vamal Român nu va fi accesibil și că procedurile vamale se vor desfășura prin metode alternative, în conformitate cu legislația locală. De menționat că unele mass-media au relatat că transportatorii moldoveni au organizat un protest la punctul vamal românesc din Albița, susținând că întâmpină dificultăți în transportarea coletelor, sunt nevoiți să aștepte între 3 și 12 ore la controlul vamal, iar în cazul unor încălcări chiar și minore sunt întorși înapoi. // 09.03.2023 - InfoMarket.