
Datoria publică externă a Moldovei în ianuarie-martie 2022 a crescut cu 35,33 milioane dolari (+1,41%), însumând 2 miliarde 541,44 milioane dolari la sfârșitul lunii.
Ministerul Finanțelor a menționat pentru Agenția InfoMarket că, în special, pentru 3 luni ale acestui an, finanțarea externă netă a avut o valoare pozitivă și a constituit 72,64 milioane dolari, întrucât volumul de credite noi primite în ianuarie-martie 2022 a fost de 103,34 milioane dolari și s-a dovedit să fie mai mare decât plățile pentru valoarea principală a datoriei externe pentru perioada specificată, care a fost de 30,7 milioane dolari. Totodată, în primul trimestru al anului 2022, s-a înregistrat o valoare negativă a fluctuațiilor cursului dolarului american față de alte valute, care a fost de 37,31 milioane dolari, iar ca urmare, în ianuarie-martie 2022, datoria publică externă, în dolari, a crescut cu 35,33 milioane dolari (+1,41%) - până la 2 miliarde 541,44 milioane dolari la 31 martie 2022. De menționat că datoria publică externă a Moldovei în 2021 a crescut cu 264,69 milioane dolari (+11,81%), fiind în valoare de 2 miliarde 506,1 milioane dolari la sfârșitul lunii decembrie. // 26.04.2022 – InfoMarket.