
BERD va continua să sprijine reabilitarea infrastructurii rutiere a Republicii Moldova, iar negocierile sunt în desfășurare pentru acordarea de noi credite în acest sens.
Subiectele au fost discutate în cadrul întâlnirii dintre ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, cu directorul executiv al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru Europa de Est și Caucaz, Matteo Patrone și cu șefa oficiului în Moldova, Angela Sax. Părțile au discutat despre proiectele de infrastructură în derulare și implementate cu suportul BERD. Lilia Dabija și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul și expertiza oferite de BERD la îmbunătățirea infrastructurii drumurilor. ”Datorită investițiilor din partea BERD am inițiat și am dat curs unor proiecte importante în acest sector. Rata absorbției fondurilor a fost foarte bună în anul 2022. Acest fapt ne-a permis să dăm în exploatare peste 172 km de drumuri naționale care au fost reabilitate, modernizate și construite de la zero”, - a spus ministrul. Oficialii au trecut în revistă cele mai importante obiective de infrastructură rutieră și feroviară, care sunt în curs de implementare la moment. În acest sens, a fost evidențiată: reabilitarea a două sectoare de drumuri naționale - R34 Hîncești-Leova-Cantemir, cu o lungime de 83 km și sectorul de ocolire Slobozia Mare cu o lungime de 18,2 km, finalizarea cărora este planificată până la finele anului curent; reabilitarea tronsonului de cale ferată Bender-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, cu o lungime de 233 km; reparația unor sectoare pe coridorul Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari pe o lungime de 128 km, în cadrul inițiativei europene Solidarity Lines. Lilia Dabija a mai menționat, de asemenea, că în prezent au loc negocieri pe marginea semnării unui nou Acord de finanțare, destinat pentru sectorul 2 al centurii or. Chișinău și pentru drumul M1, sector Chișinău – Leușeni, cu o lungime de 85 km. Reprezentanții BERD și-au reconfirmat oferirea și în continuare a sprijinului și expertizei pentru realizarea proiectelor de infrastructură, precum și pentru transpunerea și armonizarea legislației naționale în domeniul transporturilor la legislația europeană. Agenția InfoMarket a scris anterior că, BERD este cel mai mare investitor instituțional în Moldova. Până în prezent, BERD a investit peste 2 miliarde de euro în 159 de proiecte din Moldova în domenii strategice precum infrastructură, instituții financiare, industrie, comerț, agrobusiness și altele. // 21.03.2023 – InfoMarket