
UE și mai multe țări donatoare au oferit Republicii Moldova 50 de milioane de euro sub formă de granturi prin intermediul E5P pentru proiecte de energie durabilă și eficiență energetică.
Datorită acestora, au fost aprobate 7 proiecte de investiții cu o investiție totală de peste 94 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei care a menționat că peste 100 de reprezentați ai autorităților publice locale s-au familiarizat cu mecanismele de finanțare ale Fondului Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P) și Corporația Financiară Nordică de Mediu (NEFCO), în cadrul unui eveniment public organizat de Ministerul Energiei în parteneriat cu cele două instituții. Inițiativa are ca scop informarea și dezvoltarea dialogului privind sursele de finanțare pentru proiecte de energie durabilă și eficiență energetică în Republica Moldova. ”Oportunitățile de finanțare prezentate astăzi vin să demonstreze că integrarea europeană nu este o declarație abstractă, ci un proces cu impact asupra fiecărui cetățean al Republicii Moldova. Avem acces la finanțări europene care vor permite reducerea costurilor cu energia pentru instituțiile publice. La rândul nostru, ne propunem să lansăm Fondul rezidențial de eficiență energetică și să reformăm Agenția pentru Eficiență Energetică pentru a pune la dispoziția autorităților publice și a fiecărei familii instrumente suplimentare de a îmbunătăți eficiența energetică”, - a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov. În cazul Nefco, finanțarea din cadrul mecanismului de credite de economisire a energiei poate fi utilizată pentru renovarea eficienței energetice a clădirilor publice, precum și pentru modernizarea iluminatului public. Măsurile eligibile pot include renovarea termică a anvelopei clădirilor, înlocuirea ușilor și ferestrelor cu alternative eficiente din punct de vedere energetic, instalarea de substații termice individuale, modernizarea sistemelor interne de încălzire, precum și înlocuirea iluminatului fluorescent și/sau cu mercur cu LED-uri. Suma maximă a împrumutului acordat în cadrul facilității este de 500 mii euro, echivalentul în lei. NEFCO poate finanța până la 90% din costurile proiectului. Perioada de rambursare a investiției este de până la 5 ani, împrumutul este acordat în lei cu o rată a dobânzii de 3%. Rambursarea proiectului este calculată prin împărțirea costului total al proiectului la economiile anuale așteptate din proiect. Obiectivul Fondului E5P în Republica Moldova este de a completa împrumuturile internaționale cu granturi pentru a sprijini proiectele de eficiență energetică și de mediu care au ca rezultat economii semnificative de energie, reducerea emisiilor de CO2 și a altor gaze cu efect de seră. S-a menționat că până în prezent, UE și mai multe țări donatoare au oferit Republicii Moldova circa 50 milioane euro sub formă de granturi prin intermediul E5P. Datorită acestora, au fost aprobate 7 proiecte de investiții cu o investiție totală de peste 94 de milioane de euro. Raportul mediu grant-investiție este de 1 la 5, iar raportul grant-împrumut este de 1 la 3. Printre proiectele finanțate se numără modernizarea sistemului de încălzire centralizată și a parcului de troleibuze în Bălți, Proiectul Eficiență Energetică în mun. Chișinău, Proiectul Deșeuri Solide Chișinău și în zona 5, eficiența energetică în instituții de sănătate. // 13.04.2023 – InfoMarket