Pe 14 iulie, la Bruxelles, va avea loc cea de-a treia Conferință interguvernamentală Moldova – Uniunea Europeană, dedicată deschiderii negocierilor Republicii Moldova cu UE privind clusterul 6 „Relații externe”
Delegația Moldovei va fi condusă de prim-ministrul interimar Eugen Osmochescu, care va ține un discurs de deschidere în cadrul conferinței, iar viceprim-ministrul pentru eurointegrare, Cristina Gerasimova, va prezenta poziția de negociere a Moldovei cu privire la acest cluster. La finalul conferinței, prim-ministrul interimar va susține o conferință de presă comună cu reprezentanții instituțiilor europene. Pe agenda vizitei lui ugen Osmochescu la Bruxelles sunt incluse, de asemenea, întâlniri cu reprezentanții instituțiilor europene, dedicate promovării procesului de eurointegrare, consolidării cooperării economice și comerciale, precum și pregătirii următoarelor etape ale negocierilor de aderare. Potrivit Guvernului, deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei pentru următorul grup de capitole – Clusterul 6 „Relații externe” – confirmă faptul că Moldova continuă să avanseze în procesul de aderare pe baza propriilor merite, cu sprijinul unanim al tuturor statelor membre ale UE. Reamintim că, la 15 iunie, au început negocierile dintre Republica Moldova și UE privind Clusterul 1 – „Valori fundamentale”. // 13.07.2026 – InfoMarket.







