
Solicitarea Premier Energy de a ajusta prețurile la energie electrică se datorează în mare măsură creșterii prețurilor globale la gaze, care a afectat întregul lanț de aprovizionare cu energie.
Potrivit companiei, aceasta s-a reflectat în creșterea prețului la energia asigurată de furnizorul central Energocom, care în perioada rece a anului acoperă 35 – 40% din cererea de energie electrică în Republica Moldova. Impactul ajustării prețurilor la energia electrică pentru Furnizorul central Energocom asupra Premier Energy constituie în medie 100 de milioane de lei pe lună. Premier Energy observă că, o companie care a avut un profit net de 31 de milioane de lei în anul 2020 cu greu poate acoperi sau obține finanțare suficientă pentru a face față la această criză economică de amploare. Până la sfârșitul lunii noiembrie 2021, „Premier Energy” dispunea de resurse provenite din devieri tarifare pozitive, care urmau să fie restituite consumatorilor finali în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, fapt ce i-a permis să plătească achizițiile de energie electrică din luna noiembrie 2021. Dar deja în luna decembrie, soldul devierilor tarifare este unul negativ, altfel spus, deja consumatorii finali acumulează devieri tarifare (datorii) faţă de „Premier Energy”, acestea depășind lunar 100 de milioane de lei şi fiind, în principal, o consecință a ajustării prețului aferent S.A. „Energocom”. În acest sens, compania a solicitat ANRE o ajustare a prețurilor la energie electrică, care să asigure viabilitatea financiară a companiei și să evite acumularea de datorii rezultate din consumul de gaze necesare producerii energiei electrice. Premier Energy a remarcat că în fiecare zi fără actualizarea prețurilor la energie electrică, situația cu lipsa fondurilor se înrăutățește, riscurile în sectorul energetic cresc, iar consumatorul va trebui în cele din urmă să plătească un preț și mai mare decât îl cere compania acum. Amintim că, pe 10 ianuarie, Premier Energy a depus la Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere de majorare a tarifelor la energie electrică pentru consumatori. Premier Energy cere o majorare de 1,85 ori - de la 151 bani pe 1 kWh la 278,99 bani (fără TVA) pentru consumatorii casnici. Pentru consumatorii Premier Energy racordați la rețele de tensiune medie (6; 10 kV), tariful ar putea fi majorat de 1,9 ori - de la 125 de bani la 241 de bani la 1 kW/h, iar pentru cei racordați la rețele de înaltă tensiune (35; 110 kV). ) - de aproape 2 ori - de la 114 la 226,84 bani la 1 kWh. // 18.01.2022- InfoMarket.