
Comunitatea Energetică: Operatorul sistemului ucrainean de transport al gazelor naturale a confirmat că Ucraina este pregătită să transporte volumele necesare de gaze naturale rusești către Moldova.
Acest lucru a fost anunțat de directorul pentru cooperare cu agențiile de stat și organizațiile internaționale ale OST ucrainene, Olga Bielkova, la forumul de gaz al Comunității Energetice de la Ljubljana, la 4 octombrie. Serviciul de presă al Comunității Energetice a declarat că situația din Moldova a fost în centrul dezbaterilor în legătură cu recentul anunț al Rusiei că va reduce livrările zilnice de gaz de la 8,1 milioane la 5,7 milioane de metri cubi pe zi, ca urmare a dificultăților de tranzit prin Ucraina. Olga Bielcova a declarat că sistemul ucrainean de transport al gazelor nu este motivul reducerii volumelor de tranzit și că este gata să furnizeze fizic și contractual volumele de gaze solicitate de Moldova. " Punctul de intrare Sudza în rețeaua ucraineană de transport a gazelor din Federația Rusă este utilizat la cca 42 mcm/zi, în timp ce 72mcm/zi este rezervat și plătit de Gazprom. Prin urmare, acest punct de intrare ar fi capabil fizic și contractual să gestioneze cantitățile cerute de Moldova", a declarat reprezentanta OST ucrainean. Serviciul de presă al Comunității Energetice a mai comunicat că datele compilate de Secretariatul Comunității Energetice pentru raportul SEEGAS, publicat recent, confirmă capacitatea fizică a sistemului ucrainean de transport al gazelor naturale de a transporta în Moldova volumele de gaze necesare pentru sezonul de iarnă. Reamintim că Gazprom a anunțat ieri că furnizorul rus poate furniza Moldovei doar 5,7 milioane de metri cubi de gaz pe zi (cu 30% mai puțin decât volumul necesar) în luna octombrie, deoarece Naftogaz Ucraina refuză să asigure Gazprom serviciul complet de transport al gazelor. // 05.10.2022 – InfoMarket