Moldelectrica a efectuat prima achiziție de energie electrică pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU), gestionată de operatorul pieței de energie din Moldova (OPEM)
După cum se menționează în comunicatul companiei de stat, „această tranzacție marchează un nou pas în implementarea mecanismelor competitive de achiziție a energiei electrice pentru acoperirea consumului tehnologic și este în conformitate cu practica piețelor energetice europene”. Începând cu data livrării – 10 iulie, compania Moldelectrica a achiziționat pe Piața pentru Ziua Următoare o parte din energia electrică necesară pentru acoperirea propriului consum tehnologic. Tranzacția a vizat un volum total de 12 MWh. Această achiziție reprezintă prima participare a operatorului de transport la mecanismele de tranzacționare ale pieței organizate, gestionată de OPEM, și constituie o etapă importantă în dezvoltarea unor procese transparente și competitive de achiziție a energiei electrice pentru consumul tehnologic propriu. După cum subliniază Moldelectrica, participarea la Piața pentru Ziua Următoare” permite achiziționarea de energie electrică în condiții competitive, pe baza mecanismelor de piață și a prețurilor stabilite prin corelarea cererii și ofertei, ceea ce contribuie la creșterea eficienței economice și la optimizarea costurilor legate de consumul tehnologic propriu. // 09.07.2026 – InfoMarket







