
De azi, lumea are 8 miliarde de locuitori. ONU estimează că populaţia va continua să crească până la 8,5 miliarde în 2030, 9,7 miliarde în 2050 şi va atinge un vârf de circa 10,4 miliarde de oameni în 2080
Populaţia lumii va ajunge marţi la 8 miliarde de oameni, reprezentând o „piatră de hotar în dezvoltarea umanităţii” înainte ca rata natalităţii să înceapă să scadă, potrivit unei proiecţii a Organizaţiei Naţiunilor Unite. ONU afirmă că această cifră înseamnă că 1 miliard de oameni au fost adăugaţi la populaţia globală în doar 12 ani.
„Această creştere fără precedent se datorează creşterii treptate a duratei de viaţă a oamenilor datorită îmbunătăţirii sănătăţii publice, nutriţiei, igienei personale şi medicinei. Este, de asemenea, rezultatul nivelurilor ridicate şi persistente de fertilitate din unele ţări”, scrie ONU, citată de CNN.
Ţările cu venituri medii, mai ales cele din Asia, au reprezentat cea mai mare parte a creşterii din ultimul deceniu, crescând cu aproximativ 700 de milioane de oameni din 2011 şi până în prezent. India a crescut cu aproximativ 180 de milioane de oameni şi urmează să depăşească China ca cea mai populată naţiune din lume anul viitor.
„Unii îşi exprimă îngrijorarea că lumea noastră este suprapopulată. Sunt aici pentru a spune clar că numărul mare de vieţi umane nu este un motiv de teamă”, a spus şefa Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie, Natalia Kanem, citată de France 24.
ONU estimează că populaţia va continua să crească până la aproximativ 8,5 miliarde în 2030, 9,7 miliarde în 2050 şi va atinge un vârf de aproximativ 10,4 miliarde de oameni în 2080.
zf.ro
MKLD:C
Cele mai mari naţiuni cu păduri tropicale formează o alianţă pentru salvarea junglei
Cele mai mari trei naţiuni din lume cu păduri tropicale, Brazilia, Republica Democrată Congo şi Indonezia, au lansat în mod oficial un parteneriat pentru a coopera în domeniul conservării pădurilor, după un deceniu de discuţii privind o alianţă trilaterală, scrie CNN.
Reuters a relatat în august că Luiz Inacio Lula da Silva, ales preşedinte al Braziliei la sfârşitul lunii octombrie, va încerca să încheie un parteneriat cu celelalte două mari naţiuni cu păduri tropicale pentru a face presiuni asupra lumii bogate să finanţeze conservarea pădurilor.
Distrugerea rapidă a pădurilor tropicale, care, prin vegetaţia lor densă, servesc drept rezervoare de carbon, duce la eliberarea de dioxid de carbon care încălzeşte planeta, punând în pericol obiectivele climatice globale. Refacerea junglei defrişate anterior are avantajul de a elimina gazele cu efect de seră deja prezente în atmosferă.
Reprezentanţii celor trei ţări, care reprezintă 52% din pădurile tropicale din lume, au semnat declaraţia comună în cadrul discuţiilor din Indonezia, înaintea reuniunii G20 care începe marţi.
În acord, alianţa a declarat că ţările ar trebui să fie plătite pentru reducerea defrişărilor şi menţinerea pădurilor.
De asemenea, ţările vor depune eforturi pentru a negocia "un nou mecanism de finanţare durabilă" pentru a ajuta statele în curs de dezvoltare să îşi păstreze biodiversitatea, precum şi pentru a creşte finanţarea prin intermediul programului REDD+ al Naţiunilor Unite pentru reducerea defrişărilor.
Discuţiile G20 coincid cu a doua şi ultima săptămână a summitului COP27 al Naţiunilor Unite privind clima, din Egipt, unde consilierul de mediu al lui Lula, Izabella Teixeira, a declarat că Brazilia va încerca să obţină implicarea altor ţări din bazinul amazonian, care se întinde pe teritoriul a nouă naţiuni.
mediafax.ro