Dună stelară: oamenii de știință rezolvă misterul din spatele celor mai mari nisipuri deșertice de pe Pământ
Vârsta unuia dintre cele mai mari și mai complexe tipuri de dune de nisip de pe Pământ a fost calculată pentru prima dată. Dunele stelare - sau dune piramidale - sunt numite după formele lor distinctive și ajung la sute de metri înălțime. Ele se găsesc în Africa, Asia și America de Nord, precum și pe Marte - dar experții nu au reușit niciodată să stabilească o dată când s-au format.
Acum, oamenii de știință au descoperit că o dună numită Lala Lallia din Maroc s-a format acum 13.000 de ani.
Dunele stelare sunt create de vânturi opuse care își schimbă direcția. Înțelegerea vârstei lor îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă acele vânturi și să descopere clima acelei epoci, spune profesorul Geoff Duller de la Universitatea Aberystwyth, care a publicat cercetarea împreună cu profesorul Charles Bristow de la Universitatea Birkbeck.
Lala Lallia (un nume amazigh indigen care înseamnă cel mai înalt punct sacru) este situată în marea de nisip Erg Chebbi din sud-estul Marocului. Are 100 m înălțime și 700 m lățime cu brațe radiante. După formarea sa inițială, a încetat să crească timp de aproximativ 8.000 de ani și apoi sa extins rapid în ultimele câteva mii de ani. În mod normal, deșerturile pot fi identificate în istoria geologică a Pământului, dar dunele stelare au lipsit până acum.
Profesorul Duller spune că acest lucru se poate datora faptului că sunt atât de mari încât experții nu și-au dat seama că se uitau la o dună distinctă. „Aceste descoperiri vor surprinde probabil mulți oameni, deoarece putem vedea cât de repede s-a format această dună enormă și că se deplasează prin deșert cu aproximativ 50 cm pe an”, adaugă el.
Oamenii de știință au folosit o tehnică numită datare prin luminescență pentru a determina vârsta dunei stelare. Metoda calculează când boabele de nisip au fost expuse ultima dată la lumina zilei. Mostre de nisip au fost luate în întuneric din Maroc și analizate într-un laborator în condiții de lumină roșie slabă, similare unui atelier de fotografie de modă veche. Profesorul Duller descrie boabele minerale din nisip drept „mice baterii reîncărcabile”.
Ele stochează energie în cristale care provine din radioactivitatea din mediul natural. Cu cât nisipul este îngropat mai mult timp sub pământ, cu atât este expus mai multă radioactivitate și cu atât acumulează mai multă energie. Când boabele sunt expuse în laborator, ele eliberează energia sub formă de lumină, iar oamenii de știință își pot calcula vârsta.
„În laboratorul nostru întunecat, vedem lumină din aceste granule de nisip. Cu cât lumina este mai strălucitoare, cu atât boabele de sedimente sunt mai vechi și cu atât durează mai mult de când au fost îngropate”, spune profesorul Duller. Alte exemple ale acestor dune imense includ Star Dune din Colorado, America de Nord, care este cea mai înaltă dună comună din SUA, măsurând 225 m de la bază până în vârf. Urcarea acestor dune este o muncă grea, explică profesorul Duller.
"Pe măsură ce urci, urci două și aluneci înapoi unul. Dar merită - sunt absolut frumoase din vârf", spune el.
bbc.com
