
Banca Națională a Moldovei va efectua modificări la Regulamentul privind tranzacțiile băncii cu persoanele sale afiliate.
Acest lucru este prevăzut de proiectul de hotărâre al Băncii Naționale a Moldovei supus consultărilor publice. Documentul a fost elaborat la propunerea comunității bancare și are drept scop revizuirea unor prevederi pentru a elimina neajunsurile în aplicarea și interpretarea dispozițiilor regulamentului menționat referitoare la relația băncilor cu clienții lor – persoane afiliate. Documentul elaborat de BNM prevede revizuirea și completarea listei tranzacțiilor/operațiunilor exceptate, care nu se vor considera tranzacții cu persoanele afiliate, deoarece conform naturii acestea reprezintă servicii de intermediere acordate de către bănci și/sau sunt tranzacții/operațiuni care rezultă din tranzacțiile/obligațiunile contractuale încheiate cu persoanele afiliate. Astfel, suplimentar la tranzacțiile exceptate de la prevederile regulamentului, nu se vor considera tranzacții cu persoane afiliate retragerile din cont; transferurile efectuate între conturile deschise de persoana afiliată în bancă; vânzarea/cumpărarea valutei prin virament pentru operațiuni cu carduri de plată; încasarea plăților în folosul furnizorilor de mărfuri sau servicii/beneficiarilor de plăți; serviciile prestate de bănci în calitate de agent bancassurance. Se propune, de asemenea, ca pentru tranzacțiile persoanelor afiliate care nu formează expuneri față de bancă, în scopul determinării pragului prevăzut de regulament, valoarea tranzacțiilor persoanelor afiliate băncii nu se cumulează cu tranzacțiile clienților aflați în legătură cu persoana afiliată băncii. Se are în vedere că băncile nu solicită de la clienți la încheierea acestor tipuri de tranzacții prezentarea informației despre clienții aflați în legătură cu aceștia. În același timp, modificările propuse de Banca Națională în Regulament prevăd completarea/concretizarea normelor care prevăd exceptările de la aprobarea prealabilă a tranzacțiilor cu persoanele afiliate de către organele de conducere a băncii. Astfel, organul executiv al băncii sau un membru al acestuia poate să aprobe tranzacțiile cu persoanele afiliate băncii, altele decât cele ce formează expuneri, în cazul în care, Consiliul băncii a aprobat un contract cadru/condiții generale aferente tranzacțiilor cu persoanele afiliate, care vor include o descriere clară a termenelor și condițiilor cu privire la tranzacțiile ce urmează a fi efectuate de către bancă. Alte prevederi prevăd că pot fi exceptate de la aprobarea prealabilă unele tranzacții cu persoanele afiliate băncii, care sunt efectuate în condiții generale (conform condițiilor produselor și tarifelor aprobate de organele de conducere), aplicabile pentru alte categorii de clienți. De asemenea, modificările propuse de Banca Națională la Regulament conțin unele clarificări la cerințele minime cu privire la reglementările interne și practicile de gestionare a riscurilor asociate tranzacțiilor cu persoanele afiliate băncii. // 29.07.2021 – InfoMarket.